eveniment

LIFE Multi-AD a participat la conferința Inovare in domeniul Apei in UE – EUWIC 2019

Institutul Tecnologic din Aragón – ITAINNOVA a prezentat proiectul LIFE Multi-AD în cadrul unei sesiuni în care au fost prezentate și alte proiecte finanțate prin programul LIFE.

Dna. Ana Martínez Santamaría, cercetător la Institutul Tecnologic din Aragón – ITAINNOVA, a prezentat Proiectul LIFE Multi-AD 4 Agro SMEs (LIFE17 ENV / ES / 331) în cadrul Conferinței Inovare in domeniul Apei in UE – EUWIC 2019, care a avut loc la Saragossa (Spania) în perioada 11-13 Decembrie 2019. În cadrul Conferinței, la care au participat aproximativ 900 de persoane, au fost prezentate propuneri de inovație și cele mai bune practici în ceea ce privește gestionarea apei la nivel tehnic, de guvernanță și de politici.

Discuția a fost inclusă în sesiunea „Mai mult management, mai puțin impact”, organizată de proiectul LIFE MCUBO, cu scopul de a promova politica și managementul în vederea unui scop ambițios în protejarea apei, abordând în principal aspecte precum problema utilizării eficiente a apa și tratarea apelor uzate din industria alimentară și a băuturilor. De asemenea, a fost discutată o nouă tehnică pentru tratarea apelor subterane pentru consumul uman.

Obiectivul principal al proiectului LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs este dezvoltarea și industrializarea unui sistem complet automatizat pentru tratarea apelor uzate generate de întreprinderile mici și mijlocii din sectorul alimentar. Această tehnologie se bazează pe proiectarea unui reactor anaerobic de înaltă performanță, patentat de AEMA, iar producția sa va fi personalizată în funcție de nevoile specifice ale fiecărui client.

Proiectul LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs va reduce impactul IMM-urilor în sectorul alimentar și al băuturilor asupra mediului și costurile de operare derivate din tratarea și gestionarea deșeurilor acestora.

Posted by Guillermo
știri

PROIECTUL “AD-WINE”, PREDECESORUL PROIECTULUI “LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs”, A PRIMIT PREMIUL I PENTRU INOVAREA PLATFORMEI TEHNOLOGICE A VINULUI (PTV)

PROIECTUL “AD-WINE”, PREDECESORUL PROIECTULUI “LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs”, A PRIMIT PREMIUL I PENTRU INOVAREA PLATFORMEI TEHNOLOGICE A VINULUI (PTV)

Directorul R&D al Grupului AEMA primind premiul
Proiectul european AD-WINE (FP7-PEOPLE-2011-IAPP-286052), precursorul proiectului nostru “LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs”, a fost câștigătorul primei ediții a „Premiilor inovarii  platformelor tehnologice ale vinificatiei 2019”, fiind desemnat cel mai bun consortiu de cercetare și dezvoltare din sectorului viticol. Juriul a recunoscut proiectul AD-WINE drept cel mai bun proiect de cercetare și dezvoltare pentru caracterul său inovator și pentru avantajele și beneficiile aplicării rezultatelor sale în sectorul viticol. Premiul a fost primit de directorul de cercetare și dezvoltare al grupului AEMA, Alicia Torres.

Noul sistem, cu un reactor anaerobic multifazic inovator patentat de AEMA (ES-2541078), este capabil să trateze eficient efluenții viticulturii, să reducă producția de nămol și să genereze biogaz pentru a fi utilizat ca energie regenerabilă. Rezultatul consta intr-o reducere a costurilor de energie, a emisiilor de CO2 și a costurilor de exploatare a instalațiilor, în conformitate cu principalele directive europene privind problemele de mediu.

Proiectul nostrum, LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs (LIFE17 ENV / ES / 331) are ca obiectiv principal dezvoltarea și implementarea acestei tehnologii la scară industrială și acest premiu este o mare încurajare pentru a continua activitatea desfășurată de cele 5 entități europene care formează consorțiul de proiect: Agua Energía y Medio Ambiente Servicio Integrales SLU (project coordinator), Societatea de Inginerie Sisteme SIS SA, Instituto Tecnológico de Aragón, Energygreen Gas Almazán SL si Institutions & Stratégies SAS.

Proiectul LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs (LIFE17 / ENV / ES 000331) este cofinanțat de EASME, organism creat de Comisia Europeană pentru gestionarea programelor de sprijin și inovare pentru IMM-uri, mediu, acțiune climatică, energie și afaceri maritime.

Posted by Guillermo
Actualidades

EL PROYECTO “AD-WINE”, PREDECESOR DEL PROYECTO “LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs”, SE ALZA CON EL PRIMER PREMIO EN LA PRIMERA EDICIÓN DE LOS PREMIOS INNOVACIÓN DE LA PLATAFORMA TECNOLÓGICA DEL VINO (PTV)

EL PROYECTO “AD-WINE”, PREDECESOR DEL PROYECTO “LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs”, SE ALZA CON EL PRIMER PREMIO  EN LA PRIMERA EDICIÓN DE LOS PREMIOS INNOVACIÓN DE LA PLATAFORMA TECNOLÓGICA DEL VINO (PTV)

La directora de I+D+i de Grupo AEMA recoge el reconocimiento.
El proyecto europeo AD-WINE (FP7-PEOPLE-2011-IAPP-286052), precursor de nuestro proyecto “LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs”, ha sido el ganador en la primera edición de los premios de Innovación 2019 de la Plataforma Tecnológica del Vino, como mejor proyecto de I+D+i consorciado, aplicado al sector vitivinícola. El jurado ha reconocido al proyecto AD-WINE, como el mejor proyecto de I+D+i consorciado por su carácter innovador y por las ventajas y beneficios que suponen la aplicación de sus resultados, en el sector vitivinícola. El premio ha sido recogido por la Directora de I+D+i del Grupo AEMA, Alicia Torres.

El nuevo sistema, con un diseño innovador de reactor anaerobio multietapa patentado por AEMA (ES-2541078), es capaz de tratar los vertidos de las bodegas de manera eficiente, reducir la producción de lodo y generar biogás para ser utilizado como energía renovable. Como consecuencia, se  reducen los costes energéticos, las emisiones de CO2 y los costes de operación de las plantas, en consonancia con las principales directivas europeas relacionadas con temas medioambientales.

Nuestro proyecto LIFE Multi-AD 4 AgroSME (LIFE17 ENV / ES / 331) tiene como objetivo principal el desarrollo e implantación de esta tecnología a escala industrial y este premio es un gran incentivo para continuar con el trabajo que están llevando a cabo  las 5 entidades europeas que forman el consorcio del proyecto: Agua Energía y Medio Ambiente Servicio Integrales SLU (coordinadora del proyecto), Societatea Inginiere Sisteme SA, Instituto Tecnológico de Aragón, Energygreen Gas Almazán SL e Institutions & Stratégies SAS.

El proyecto LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs (LIFE17 / ENV / ES 000331) está cofinanciado por EASME, que ha sido creado por la Comisión Europea para gestionar programas de apoyo e innovación para PYME, de medio ambiente, acción climática, energía y asuntos marítimos.

Posted by Guillermo
Actualités

LE PROJET “AD-WINE”, PRÉDÉCESSEUR DU PROJET “LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs”, A REÇU LE PREMIER PRIX DE LA PREMIÈRE ÉDITION DES PRIX DE L’INNOVATION DE LA PLATE-FORME TECHNOLOGIQUE DU VIN (PTV)

LE PROJET “AD-WINE”, PRÉDÉCESSEUR DU PROJET “LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs”, A REÇU LE PREMIER PRIX DE LA PREMIÈRE ÉDITION DES PRIX DE L’INNOVATION DE LA PLATE-FORME TECHNOLOGIQUE DU VIN (PTV)

La directrice de la R&D du Groupe AEMA reçoit la reconnaissance.
Le projet européen AD-WINE (FP7-PEOPLE-2011-IAPP-286052), précurseur de notre projet “LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs”, a été lauréat de la première édition des Prix de l’innovation 2019 de la Plateforme technologique du vin, en tant que meilleur projet de R&D en consortium, appliqué au secteur vitivinicole. Le jury a reconnu le projet AD-WINE comme le meilleur projet de R&D d’un consortium pour son caractère innovant et pour les avantages et bénéfices de l’application de ses résultats au secteur du vin. Le prix a été reçu par la directrice de la R&D du groupe AEMA, Alicia Torres.

Le nouveau système, avec un réacteur anaérobie innovant à multi étapes breveté par l’AEMA (ES-2541078), est capable de traiter efficacement les effluents de la cave, de réduire la production de boues et de générer du biogaz qui sera utilisé comme énergie renouvelable. Il en résulte une réduction des coûts énergétiques, des émissions de CO2 et des coûts d’exploitation des usines, conformément aux principales directives européennes relatives aux questions environnementales.

Notre projet LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs (LIFE17 ENV / ES / 331) a pour objectif principal le développement et la mise en œuvre de cette technologie à l’échelle industrielle et ce prix est un grand encouragement à poursuivre le travail effectué par les 5 entités européennes qui forment le consortium du projet : Agua Energía y Medio Ambiente Servicio Integrales SLU (coordinateur du projet), Societatea Inginiere Sisteme SA, Instituto Tecnológico de Aragón, Energygreen Gas Almazán SL et Institutions & Stratégies SAS.

Le projet LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs (LIFE17 / ENV / ES 000331) est cofinancé par EASME, qui a été créé par la Commission européenne pour gérer les programmes de soutien et d’innovation pour les PME, l’environnement, l’action climatique, l’énergie et les affaires maritimes.

Posted by Guillermo
News

THE “AD-WINE” PROJECT, PREDECESSOR OF THE “LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs” PROJECT, HAS RECEIVED THE FIRST PRIZE FOR THE INNOVATION OF THE WINE TECHNOLOGICAL PLATFORM (PTV)

THE “AD-WINE” PROJECT, PREDECESSOR OF THE “LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs” PROJECT, HAS RECEIVED THE FIRST PRIZE FOR THE INNOVATION OF THE WINE TECHNOLOGICAL PLATFORM

AEMA Group’s R&D Director receives recognition.
The European project AD-WINE (FP7-PEOPLE-2011-IAPP-286052), the precursor of our “LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs” project, was the winner of the first edition of the Wine Technology Platform Innovation Awards 2019, as the best consortium R&D project applied to the wine sector. The jury recognized the AD-WINE project as the best consortium R&D project for its innovative character and for the advantages and benefits of applying its results to the wine sector. The award was received by the R&D Director of the AEMA Group, Alicia Torres.

The new system, with an innovative multi-stage anaerobic reactor patented by AEMA (ES-2541078), is capable of efficiently treating winery effluents, reducing sludge production and generating biogas for use as renewable energy. The result is a reduction in energy costs, CO2 emissions and plant operating costs, in line with the main European directives on environmental issues.

Our LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs project (LIFE17 ENV / ES / 331) has as its main objective the development and implementation of this technology on an industrial scale and this award is a great encouragement to continue the work carried out by the 5 European entities that form the project consortium : Agua Energía y Medio Ambiente Servicio Integrales SLU (project coordinator), Societatea Inginiere Sisteme SA, Instituto Tecnológico de Aragón, Energygreen Gas Almazán SL and Institutions & Stratégies SAS.

The LIFE Multi-AD 4 AgroSMEs project (LIFE17 / ENV / ES 000331) is co-financed by EASME, which was set up by the European Commission to manage support and innovation programs for SMEs, environment, climate action, energy and maritime affairs.

Posted by Guillermo